Protejam mediul inconjurator
Ecologie

2 februarie 2017

Honda va dezvolta motoare electrice împreună cu Hitachi

La începutul anului 2017, Honda a încheiat un parteneriat cu Hitachi pentru a dezvolta motoare electrice pentru mașini hibride, plug-in hybrid și electrice.

Honda și Hitachi vor colabora pentru a dezvolta motoare electrice pentru mașini hibride, plug-in hybrid și electrice, însă Honda va continua să producă și propriile sale unități.

Conform partenerilor implicați, înțelegerea are rolul de a reduce costurile de producție pentru motoarele electrice, iar unitățile vor fi produse la 3 dintre uzinele Honda din Japonia, China și Statele Unite ale Americii.

În ultimii ani, Honda a acordat o atenție sporită mașinilor ecologice. Modelele Honda Civic GX, Honda Civic Hybrid sau Accord Plug-In Hybrid sunt cele mai elocvente exemple.

31 ianuarie 2017

Honda şi General Motors vor investi pentru scăderea preţurilor pentru maşinile alimentate cu hidrogen

Honda şi General Motors vor investi împreună aproximativ 170 de milioane de dolari pentru dezvoltarea unor platforme comune care să conducă la scăderea preţurilor automobilelor alimentate cu hidrogen.

"Vom ajunge în stadiul de a produce sisteme de alimentare cu hidrogen în masă pentru a crea o nouă valoare pentru clienţii maşinilor alimentate cu hidrogen ale viitorului", a declarat Toshiaki Mikoshiba, COO-ul Honda America de Nord.

Investiția este menită să dezvolte platforme comune pentru maşinile alimentate cu hidrogen în cadrul companiei Fuel Cell System Manufacturing (FCSM), care va avea sediul la uzina de baterii deţinută de GM în localitatea Brownstown din statul american Michigan.

19 ianuarie 2017

Honda, Daimler, Toyota, BMW şi Hyundai au format o alianță pentru promovarea mașinilor alimentate cu hidrogen

Honda, Daimler, Toyota, BMW şi Hyundai s-au aliat împreună cu alte 8 companii din domeniul energiei sau al petrolului pentru a promova mai mult alimentarea cu hidrogen ca o alternativă viabilă la propulsiile tradiţionale cu benzină şi motorină.

Astfel, cele 13 companii implicate în acest "Consiliu al Hidrogenului" s-au angajat să investească 1.4 miliarde de euro pe an pentru "dezvoltare şi comercializare în sectorul hidrogenului şi cel legat de Fuel Cell".

Cifrele arată că maşinile pe pile de hidrogen, cunoscute oficial sub denumirea de Fuel Cell, nu au parte de vânzări prea bune la nivel global din pricina costurilor de producție ridicate.